Monday, April 30, 2007

Ce e amorul?


Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viata ta
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

(Mihai Eminescu)

Friday, April 20, 2007

Cand 1000 = 0


Revenim la ganduri mai bune ca doar nu avem 1000 de vieti de trait , nu? caci daca am avea, probabil fiecare zi a primei noastre vieti ar fi atat de umila si monotona incat pe celelalte 999 cu siguranta am ajunge sa le petrecem plictisiti si inlantuiti in patul infect al unui spital de nebuni. Din fericire, insa, avem o singura viata in dar si fie ca vrem, fie ca nu vrem, avem parte si de zile cu soare si de zile in care norii ne vor face sa mai urlam uneori inauntrul nostru. Asta insa, trebuie sa ne faca sa intelegem ca fiecare clipa a vietii noastre este irepetabila si trebuie traita ca si cum ar fi ultima. Dar desi pare un paradox, acest lucru nu o face si unica. Unica trebuie sa o facem noi insine, prin felul in care o vom exploata, prin felul in care ne vom bucura de ea si de intensitatea cu care o vom trai, fiindca, in final, viata nu va fi masurata cu numarul de respiratii pe care le ai, ci in momentele care iti taie respiratia...

Tuesday, April 10, 2007

Clipe de rahat...



Nu sunt o persoana pesimista, nu e genul meu sa fiu pesimist si nu vreau sa fiu pesimist, dar din pacate (-le noastre) nu se mai poate. Traim niste vremuri de rahat in care am ajuns la concluzia ca cele mai pretioase lucruri din viata au devenit mai josnice decat iti poti imagina vreodata si nimeni nu mai tine cont de ele. Se duce dracului tot in lumea asta si vreau sa mai privesc si eu in ochi o persoana cu caracter, vreau sa mai privesc in ochi un OM. Nimeni... Pe masa..., cred ca si eu am pierdut pe undeva printre vorbe grele, certuri, injuraturi, si zile urate acea urma de umanitate... Iei atatea palme de la viata incat te saturi la un moment dat si ceea ce doare cel mai mult e ca ajungi sa iti dai seama ca asta iti distruge tot ce ai mai frumos in tine si ca nu stii daca mai poti repara ceva. Te simti fara scapare si ai da zece ani din viata sa mai stergi niste lucruri de pe hard disk, dar nu se poate... a dracului de treaba, ar fi fost misto, nu? Daca cineva mai simte inca linistea unui apus, ma bucur daca m-ar invata si pe mine, eu am... cam uitat momentan si, sincer, e o senzatie mizerabila.......

Tuesday, April 3, 2007

Dimineti cu cantec...




O scurta povestioara zen spune ca intr-o dimineata, maestrul s-a indreptat spre locul in care elevii il asteptau pentru discursul de fiecare zi. In momentul in care acesta s-a asezat pe scaun, o pasare a poposit pe pervazul ferestrei de langa el si a inceput sa cante. Maestrul a ascultat-o cateva minute, pana cand pasarea si-a luat din nou zborul, dupa care s-a ridicat si le-a spus elevilor sai: "Aceasta a fost totul pentru ziua de astazi."

Ganduri de post


Suntem in Saptamana Mare, nu? Hmm... "Mare"!... asa ar trebui sa fie pentru fiecare dintre noi, probabil... dar oare este? A curs mult sange pentru noi in saptamana asta. A meritat insa? Stau uneori acum dupa 8 ani de teologie si ma intreb: oare a meritat? oare chiar exista Cineva acolo sus si ne priveste? Trebuie sa existe, pentru ca altfel cine ne face sa plangem, cine ne face sa radem, cine ne face sa IUBIM? Pentru asta trebuie sa fim recunoscatori si sa privim putin in sus in perioada asta, sa privim putin spre Cel care intotdeauna priveste spre noi pentru simplul fapt ca ne IUBESTE...
He, he, imi amintesc ca undeva am citit o mica istorioara. Un razboinic si sotia lui au plecat cu barca pe mare, spre un oras indepartat. Dupa un timp, insa, nori negri s-au adunat asupra lor iar marea a inceput sa fie din ce in ce mai agitata. Dar razboinicul vaslea in continuare impasibil la cele ce se petreceau in jurul lor, ceea ce a facut-o pe sotia lui sa-si piarda cumpatul si sa-si intrebe sotul cum poate fi atat de calm cand vede ca se apropie o furtuna ingrozitoare. In acel moment barbatul si-a scos sabia si a indreptat-o spre gatul femeii. Sotia insa nici nu a clipit. "De ce nu te temi? Doar stii ca sabia mea este foarte ascutita." "Stiu foarte bine, dar sabia este in mainile tale, si mai stiu ca tu nu ai cum sa imi faci nici un rau, pentru ca ma iubesti." La care razboinicul i-a spus: "Si furtuna care vine spre noi e in mainile lui Dumnezeu si El ne iubeste..."

Monday, April 2, 2007

Doar tu si cu tine...

Cand uneori iti vine sa urli...



Oameni buni, ajungi uneori la un moment dat, cand, poate suna ciudat dar iti vine sa urli, pur si simplu sa urli si doar atat. Sa urli ?! pai "esti nebun, dar nebun rau de tot" ar zice unii fara sa se gandeasca macar o secunda inainte sa spuna asta si sa iti dea un pumn in fata cu vorbele lor. Dar, nu ii iei in seama, urli, urli si continui sa urli ca un nebun, ca doar de... parca si tu incepi sa te simti asa de la un timp. Dar NU, ai absolut toti neuronii la locul lor, si stii asta mai bine decat oricine. Nu urli de schizofrenic, stai linistit, spitalul de nebuni e departe de tine si nu te cauta nici un ins imbracat in halat alb si inarmat cu o seringa uriasa si camasa de forta. Esti absolut normal doar ca uneori simti ca parca te-ai saturat pana in gat de tot si toate, ca ti s-au umplut toate paharele si ca pana si sufletul tau nu mai are loc in acest trup mizer care te poarta prin lume. Si atunci... ce naiba sa mai faci?... Iti vine sa te impusti, sa sari de la ultimul etaj al unui bloc infect din orasul tau comunist de capitala nenorocita sau sa te arunci in fata personalului de Titu. Dar parca tocmai atunci un inger sau cine stie, un drac, te face sa te gandesti ca bai prostule, thing again, poate nici macar nu reusesti sa mori si o sa te chinui toata viata mutilat pe un pat de spital, atat de mutilat incat nu o sa mai ai posibilitatea ca a doua oara sa mai poti incerca o asemenea tampenie. Asa ca nu iti ramane decat sa te duci in mijlocul unei intersectii aglomerate si sa urli cat te tin plamanii, sa scapi de toata incarcatura asta care, fie ca vrei fie, ca nu vrei, fie ca recunosti sau nu, se aseaza peste sufletul tau, iti apasa creierii si te face sa te simti plin psihic incat te doare al naibii de rau. Urla, urla pana iti dau lacrimile si lasa-le sa curga .......... ai urlat!!!!!! nu tu, sufletul din tine, el trebuie sa urle... nu te simti parca mai usor, mai liber? Parca o tona apasa peste tine si pe sufletul tau, dar acum iti vine sa zbori... Pai atunci, ce mai astepti? zbora, zboara cat mai sus, "vorba" puiului de Crevedia, "zboara, puiule, zboara" :). Daca nici acum nu reusesti sa zbori... incerca sa nu mai treci niciodata pe langa magazinul de arme din colt, nu mai circula cu personalul si vezi, poate cine stie, poti sa te muti la un etaj mai jos...